Pentru a proteja spatiul verde dintr-un giratoriu, primaria din Bistrita a decis sa amplaseze tepuse pe bordura ce delimiteaza respectiva amenajare rutiera. Un purtator de cuvant al primariei a motivat actiunea prin faptul ca s-a intamplat adesea ca soferii de TIR sau de autocar sa treaca peste bordura cu rotile posterioare, distrugand pe alocuri panselutele din spatiul verde.
Aceasta idee a fost aspru criticata de catre soferi, avand in vedere faptul ca reprezinta un real pericol pentru participantii la trafic.
Desi planul primariei a fost ca tepuse asemanatoare sa fie plantate si in alte giratorii din oras, Politia Rutiera a luat atitudine, comunicand faptul ca va face toate demersurile necesare pentru indepartarea cat mai rapida a acestor tepe.
In numele tuturor soferilor care ar putea sa treaca noaptea prin giratoriul ingust, incalcand din greseala bordura si distrugand astfel 3 cauciucuri de semiremorca la miezul noptii, undeva departe de casa, dorim sa transmitem salutari primariei din Bistrita – in special celor care au avut aceasta idee!